Cronicarul si omul politic Gheorghe Brancovici

BRANCOVICI GHEORGHE (1645-1711)

           Cronicarul şi omul politic Gheorghe Brancovici s-a născut în cetatea Ineului, într-o familie nobiliară, de origine sarbă, cu latifundii în comitatele Arad, Zarand, Timiş.

           Instruit, abil în conversaţii, poliglot - vorbea, pe langa limbile româna şi sar­bă, şi greaca, maghiara, turca - Gheorghe Brancovici a primit mai multe însărcinări diplomatice, între care şi aceea de capuchehaie, adică reprezen­tant al principelui Transilvaniei la Constantinopol. Întrucat a militat pen­tru drepturile bisericii ortodoxe tran­silvănene (în acea vreme biserica era una din instituţiile feudale în numele căreia românii purtau lupte pentru libertate, pentru independenţă), Gheor­ghe Brancovici a fost ameninţat cu arestarea. A scăpat greu din pericol, refugiindu-se în Ţara Românească, unde avea legături şi prietenii cu Şerban vodă Cantacuzino, cu învă­ţatul Constantin stolnicul Cantacu­zino. Considerandu-se urmaşul foştilor despoţi sarbi, purtători ai aceluiaşi nu­me (despoţii erau conducători ai unor provincii autonome), Gheorghe Bran­covici a plănuit ridicarea sarbilor şi bul­garilor la luptă împotriva turcilor şi constituirea acestora într-un stat liber, pus sub conducerea sa. Socotind că pătrunderea trupelor habsburgice în Serbia (1689) este prielnică ridicării steagului răscoalei, Gheorghe Bran­covici adresat popoarelor slave din Balcani o proclamaţie, după care a trecut Dunărea. Pe motiv că ar fi tratat eliberarea sarbilor şi cu ţarul Rusiei, imperialii l-au prins şi l-au aruncat în închisoare.

            Gheorghe Brancovici a scris în limba română o cronică intitulată «Cronica slovenilor, Misii cei din sus şi cei din jos Misii», în care abordează istoria ro­mânilor şi a slavilor de sud, de la în­ceputuri pană în anul premergător redactării ei (1687). Autorul are ştiinţă de originea latină a locuitorilor din ţinu­turile nord-dunărene.«În zilele împăra­tului Traian - scrie el - au venit de la Italia şi rumânii, care după oraşul Roma s-au numit rumâni...»A cunoscut eveni­mentele legate de întemeierea Moldo­vei. A descris cu dragoste şi respect fap­tele românilor - eroi ai luptelor cu otomanii: Iancu vodă de Hunedoara, Mihai Viteazul, Pavel Chinezul. Im­presionat, spre exemplu, de puterea deosebită a lui Pavel, Brancovici poves­teşte că, după o luptă cu duşmanii, acesta «...au luat pre un trup de turc în dinţi făr de nici un ajutor al mainilor lui, pre un altul supt o subţioară şi pre altul subt altă subţioară şi aşa cu cele trei trupuri juca în horă».

            Pentru «întrămarea folosului sufletelor gloatelor celor mai fără de ştiinţă gre­cească şi slovenească», Gheorghe Bran­covici a făcut şi traduceri în limba ro­mână.

            În timpul anilor de închisoare, Bran­covici a reluat Cronica sa, redactand-o într-o formă mult mai amplă, în limba sarbă. Şi în această scriere, în care capi­tolele dedicate românilor sant majo­ritare, apar înfăţişate cu multe amă­nunte - ca un îndemn la eliberare naţională - luptele grele purtate în cursul veacurilor cu oştile otomane.

            Gheorghe Brancovid s-a sfarşit în tem­niţă, după mai bine de douăzeci de ani de detenţie. Trăind şi murind pentru nobila idee a eliberării popoarelor de sub stăpaniri străine, istoricului transil­vănean Gheorghe Brancovici i se potri­vesc cuvintele pe care el însuşi le-a scris despre un mare erou al luptelor cu turcii, rudă a sa, cneazul sarb Lazăr: «Şi aşa viteazul pentru neamul patriei lui viaţa ş-au pus la mijloc».