Dorotheea Petre este o binecunoscută actriţă româncă ce s-a remarcat prin expresivitatea extraordinară şi stilul de joc discret şi fără efort.
Dorotheea s-a născut la 9 ianuarie 1981. A copilărit în Eforie Nord şi a absolvit Colegiul Pedagogic C-tin Brătescu din Constanţa. La 22 de ani este admisă la UNATC, SECŢIA ACTORIE.
La 23 ani îşi face debutul puternic în lungmetrajul Ryna regizat de Ruxandra Zenide şi produs de Strada Film. Ryna primeşte peste 30 de premii internaţionale, iar Dorotheea primeşte premiul de debut la festivalul Internaţional de Film Transilvania. Urmează premiul special al juriului la Festival internaţional de film Mannheim-Heidelberg.
În 2005 este distribuită în producţia Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii în care interpretează rolul principal. Pentru acest rol Petre primeşte recunoastere internaţională şi Premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă la prestigiosul Cannes Film Festival, in secţiunea Un certain regard. Acest premiu a fost creeat pentru ea, neexistând până atunci în secţiunea Un certain regard şi este cea mai mare distincţie primită de un actor roman.
Este declarată Cea mai bună actriţă a anului 2007 de către asociaţia criticilor de film şi a jurnaliştilor de specialitate, primeşte Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal şi premiul UCIN pentru cea mai bună actriţă. În 2009 câştigă premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă la Magna Graecia Film Festival pentru rolul Angela din pelicula Mar Nero.
Pentru "talentul şi sensibilitatea artistică cu care interpretează" este învestită cu Distincţia Meritul Cultural în Grad de Cavaler de către Preşedintele României.
Joacă în producţia Mar Nero (2008) în care deţine rolul principal, în La Solutione Migliore (2009), L'enface d'Icar (2008), The Whistleblower (2009), Doctori pentru mame (2008), Muzica în sânge (2009).
sursa foto:http://www.stradafilm.ro/photos/person_15_8699380557.jpg