Mitropolitul Antim Ivireanu

ANTIM (ANTIM IVIREANU) (sec XVII - 1716)

          Tipograf cu activitate prodigioasă, ora­tor de seamă, sculptor, xilograf, brodeur, caligraf şi miniaturist talentat, patriot şi om politic remarcabil, do­tat - aşa cum spune o scriere din 1737 dedicată lui - «cu multe calităţi şi foar­te preţioase», Andrei - intrat în istorie cu numele de Antim - s-a născut într-o localitate din regiunea munţilor Caucaz, în vechea ţară a Iviriei. De tanăr s-a remarcat mai cu seamă în domeniul tiparului, învăţand această artă la tipografia domnească din Bucureşti. Prin vrednicia lui s-au imprimat în capitala Ţării Româneşti, la Snagov, la Ramnic şi la Targovişte peste patru­zeci de cărţi, multe dintre ele in limba română. Activitatea tipografică a lui Antim are valoarea unui act de cultură de mare importanţă, ea contribuind la impunerea limbii vorbite de popor ca limbă literară. Antim a avut merite în apariţia şi dezvoltarea tiparului şi pe alte meleaguri Literele arabe, pe care le-a lucrat la Snagov, au fost dăruite de Constantin Brincoveanu, domni­torul săli, unei tipografii din Alep; Antim a înfiinţat prima tipografie din Iviria (Georgia), trimiţand acolo pe ucenicul său cel mai bun, Ştefan Mihail, şi utilajul trebuitor; timp de trei ani (1709-1712), acesta a imprimat nu mai puţin de zece cărţi şi a pregătit ucenici care au lucrat, în tiparniţa tri­misă de Antim, încă un deceniu. Astfel, prin activitatea desfăşurată de Antim, Ţara Românească a contribuit la afirmarea culturii multor popoare.

           Antim Ivireanu este autorul unor lu­crări importante pentru limba şi lite­ratura veche românească, cea mai cu­noscută fiind Predicile sau Didahiile. Rămase în manuscris şi după moartea autorului, Predicile - după denumi­rea lor grecească: Didahiile - lui An­tim s-au păstrat în număr doar de 28. Ele se remarcă prin frumuseţea literară a frazei şi prin cursivitatea ei muzicală, prin bogăţia şi expresivitatea imagini­lor, prin logica ideilor care se randuiesc, aşa cum scria George Călinescu, într-o «admirabilă cadenţă desfăşurată fastuos ca o coadă de păun oratorică». Didahiile conţin ştiri preţioase privind viaţa socială şi politică a Ţării Româ­neşti de la sfarşitul secolului al XVII- lea şi începutul celui următor.

           Didahiile lui Antim condamnă oprimarea la care erau supuşi oamenii săraci de către cei «...ce fac jafuri şi fac cate sunt mai rele pre pămant», scriitorul dand dovadă de un pronunţat simţ de dreptate socială şi de cunoaştere a realităţilor epocii: «Nu se cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor celor mari şi bogaţi căci sunt vrednici acestui dar şi cei mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu hai­nele cele de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi acopere trupul, cei mari se odih­nesc pre aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici se culcă pre pămantul gol şi pre paie; ...aceia între răsfăţări şi între bo­găţii şi aceştia între întristăciuni».

            Sentimentele antiotomane ale lui An­tim, apropierea de ţarul Petru cel Mare, în care vedea un sprijin în apă­rarea ţării, au provocat nemulţumirea înaltei Porţi Chemat fiind într-o zi de Nicolae vodă Mavrocordat, An­tim intră «...la curte în rădvan, ca de obicei, ca să se întâlnească cu domnul - notează amănunţit intamplarea călugă­rul Mitrofan Grigoraş - cand soldaţii turci l-au oprit, l-au dat jos din rădvan şi, smulgîndu-i barba şi părul capului şi trantindu-l jos, l-au închis într-o căsuţă a curţii». Curand apoi, nu se ştie unde (fie la Snagov, fie pe drumul exilului, nu departe de Adrianopol), a fost ucis. Amintirea acestui cărturar se leagă şi de înălţarea unui important monu­ment al arhitecturii vechi bucureştene, care-i poartă numele: aşezămantul monastic Antim.

Sursa foto: http://www.nistea.com/antim-film.htm