Scriitorul Agarbiceanu Ion

AGARBICEANU ION

   S-a nascut la 12 septembrie 1882, in comuna Cenade, judetul Alba si a murit la 28 mai 1963, la Cluj. Prozator. Fiu al lui Nicolae Agârbiceanu, pădurar originar din Agârbiciul, judetul Sibiu, si al Anei (născută Olariu), din Cenade. Școala primara in satul natal (1888-1891), gimnaziul si liceul la Blaj (1891-1900), unde își ia si bacalaureatul. Se înscrie apoi la Facultatea de teologie din Budapesta, activând si in societatea literara Salba a teologilor romani. Debutează in Unirea din Blaj (1899), dar adevăratul sau debut poate fi considerat abia odată cu începerea colaborării la Luceafărul (1902). După terminarea studiilor teologice, se înscrie la Facultatea de litere, secția limbi clasice, istorie si romana (1904-1905), activând in acest răstimp la societatea Petru Maior a studenților romani.

Debutează editorial cu volumul De la tara (1905). Renunțând la continuarea studiilor filologice, obține o parohie in Munții Apuseni, comuna Bucium-Sașa (1906-1910), apoi trece paroh la Orlat, lângă Sibiu (1910-1916).

   Participa intens la viată literara, culturala si sociala, colaborează la reviste din tara, fiind unul dintre membrii fondatori al Societății Scriitorilor Romani. După primul război mondial, petrecut in Moldova si in Rusia, se stabilește la Cluj (1919) unde desfășoară o fecunda activitate literara si culturala, conduce publicațiile Patria, Transilvania, Tribuna, ocupând si diverse funcții politice si eclesiastice. Culegerile de povestiri, schițe si nuvele, romanele din acești ani tind sa cuprindă realitatea românească într-o vasta cronica. Prospecțiunea trecutului îl preocupa intens in anii celui de-al doilea război mondial, petrecuți la Sibiu (1940-1945).

   Revenit la Cluj, reintra – după o relativa eclipsa – in viața literara. Este ales membru de onoare al Academiei Romane (1955); prezent in reviste cu proze scurte, fragmente, articole pe teme diverse, reia ciclul Amintirilor (1940) si editează câteva volume noi, pregătind totodată textul revizuit al Operelor (inaugurate in 1962).

   Prezenta activa si semnificativa in toate trei etapele parcurse de literatura romana de la 1900, pana in anul morții sale (1963), prozatorul se înscrie deliberat într-o tradiție distincta. El cultiva o proza încărcată de substanță umana, de intuiții psihologice si etice, nu o data surprinzătoare, dar cu concluzii morale si sociale in spiritul unei filosofii a bunului simt popular. Scrutarea obiectiva, ironica sceptica si chiar mușcătoare a unor realități îl îndepărtează simțitor de intenția subiectiva moralizatoare, prin prevalenta faptelor si experienței de viață incorporata in fabulația etica. Stil fără strălucire, adesea neglijent, alteori îmbibat cu un farmec narativ direct, care este si al oralității si al curentului liric subteran ce-i străbate toata opera.

OPERA:
   De la tara, Budapesta, 1905; In clasa culta, Vălenii-de Munte, 1909; Doua iubiri, Vălenii-de-Munte, 1910; In întuneric, București, 1910; Arhanghelii, Sibiu, 1914; Luncșoara in Paresemi s Popa Man, Bucuresti,1920; Ceasuri de seara, Chipuri de ceara, Trăsurica verde, București, 1921; Spaima, Craiova, 1922; Dezamăgire, București, 1924; Legea trupului. Povestea unei vieți, București, 1926;Legea mintii. Povestea altei vieți, București, 1927; Stana, Cluj, 1929; Biruința, București, 1930; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, Craiova, 1930; Răbojul lui sf. Petre, București, 1934; Sectarii, București, 1938; Licean…odinioară, București, 1939; Amintirile, București, 1940; Jandarmul. O mare drama in Maramureș, București, 1941; Domnișoara Ana, București, 1942; Vremuri si oameni. Lume noua, București, 1943; Viltoarea, Sibiu, 1944; Din copilărie. Chipuri si povestiri, București, 1956; Din munți si din câmpii, București, 1957; File din cartea naturii, Bucuresti,1959; Faraonii, București, 1961; Opere I-IX, București, 1962-1976; Din pragul marei treceri, Cluj-Napoca, 1978.