Consiliul Județean Galați a finalizat modernizarea a 15,4 kilometri pe DJ254, ruta Costache Negri - Grivița - Călmățui - Ivești - intersecția cu DN25. Investiția a fost realizată prin POR 2014-2020, pe Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
„Este o nouă investiție cu bani europeni finalizată pe drumurile județene, pe o axă rutieră care asigură legătura dintre DJ 251 și DN 25, două dintre cele mai circulate drumuri din județ. A fost o lucrare amplă, care a presupus pe anumite porțiuni inclusiv intervenții de consolidare a fundației. A fost modernizat de la zero și podul de aproximativ 35 de metri peste râul Geru, din localitatea Costache Negri, pod la care nu se mai intervenise de câteva decenii. A fost reconfigurată intersecția cu DJ251, prin amenajarea unui sens giratoriu și a fost lărgită partea carosabilă cu aproximativ un metru. Este un drum extrem de important pentru cel puțin 20.000 de oameni care locuiesc în zonă, precum și pentru zeci de agenți economici care folosesc această alternativă rutieră” a explicat președintele CJ Galați, Costel Fotea, potrivit monitoruldegalati.ro.
Printre lucrările efectuate se numără realizarea unui sens giratoriu, a unui pod peste pârâul Geru, a peste 8.000 de mp de trotuare/terase pietonale, înființarea a 7 stații pentru transportul public, amplasarea a circa 300 de indicatoare, etc.
Te-ar putea interesa: Un nou pachet de măsuri sociale a fost stabilit de Guvern: 700 de lei pentru pensionari, se amână ratele și cresc salariile bugetarilor!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Vizitează pagina și vezi noutățile sau descarcă aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva!
Sursa foto: https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/galați-investitie-finalizata-pe-dj254,-pe-ruta-costache-negri-grivita-calmatui-ivesti-intersectia-cu-dn25-foto.html