Serghei Shoigu, ministrul Apărării de la Moscova a declarat luni, la o săptămână după ce Rusia a acuzat Israelul că a provocat în mod indirect prăbușirea unui avion militar rusesc în Siria, că țara sa va furniza sisteme de rachete S-300 Siriei în cel mult două săptămâni.
Accidentul în care și-au pierdut viața 15 membri ai armatei ruse a forțat Moscova să ia „măsuri adecvate de represalii împotriva terorismului internațional din Siria. (…) Un sistem modern de rachete de apărare S-300 va fi transferat forțelor armate siriene în două săptămâni. (…) Sistemul va spori semnificativ capacitățile de luptă ale armatei siriene.” a declarat Shoigu în cadrul unui interviu.
Rusia, care luptă în Siria pentru a sprijini guvernul lui Bashar al-Assad, a afirmat că Siria a doborât avionul de supraveghere IL-20 în mod greșit la scurt timp după ce avioanele israeliene au lovit o țintă din apropierea acestuia. Rusia a acuzat Israelul că a creat condiții periculoase care au provocat prăbușirea.
Israelul a declarat că va depune eforturi pentru a îmbunătăți legătura și capacitatea de comunicare între forțele sale și cele rusești, dar nu va înceta atacurile aeriene împotriva prezenței iraniene în zonă. În plus, Israelul susține că atacurile sale asupra Siriei nu reprezintă o amenințare pentru aliatul Rusiei, Bashar al-Assad, scopul acestora fiind oprirea trasnferurilor de arme către grupul libanez Hezbollah, susținut de Iran. Israelul a încercat de multe ori să convingă Moscova să nu vândă sistemul S-300 în Siria, deoarece se teme că acest lucru ar limita capacitatea aviației israeliene de a se mișca, practic, nestingherită în Siria.
Sursa foto: //evz.ro/sisteme-rachete-s-300.html