Noile sancțiuni impuse de SUA Rusiei în legătură cu cazul atacului neurotoxic care a avut loc în Marea Britanie și l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal, sunt, în opinia ambasadei Rusiei la Washington, „draconice” iar restricțiile americanilor sunt bazate pe „acuzați fanteziste”.
„Pe data de 8 august 2018, adjunctul șefului misiunii noastre a fost informat de Departamentul de Stat despre noile sancțiuni `draconice` împotriva Rusiei în legătură cu acuzațiile fanteziste de utilizare de către Guvernul rus a agentului neurotoxic `Novichok` împotriva unui cetățean britanic, S. Skripal și a fiicei sale. Ne-am obișnuit să nu primim niciun fel de dovezi. (…) Partea americană a refuzat să răspundă întrebărilor noastre ulterioare, susținând că informațiile sunt clasificate. Cu toate acestea ni s-a spus că SUA are suficiente informații pentru a concluziona că `Rusia este de vină`.” se arată în comunicatul publicat de Ambasada Rusiei la Washington. Misiunea diplomatică rusă a mai spus că Moscova continuă să ceară o investigație deschisă și transparentă în cazul Skripal.
„Statele Unite au stabilit, în virtutea Legii din 1991 privind controlul armelor chimice și biologice și eliminării mijloacelor de război, că Guvernul Federației Ruse a utilizat arme chimice sau biologice prin încălcarea legislației internaționale sau a folosit arme chimice sau biologice letale împotriva propriilor cetățeni.” a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Heather Nauert. Administrația Washington va impune sancțiuni Rusiei care vor intra în vigoare pe data de 22 august 2018.
Sursa photo: //www.google.ro/search?q=rusia+steag&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj3n5KS-eHcAhXNLFAKHY42Bi8Q_AUICigB&biw=1920&bih=925#imgrc=q5-J5O-vVJeYQM: