Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
ACTUALITATE
Adaugat: 22 Mai 2015

     Prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan, a anunţat, astazi, că a emis ordinul privind suspendarea din funcţie a primarului municipiului, Gheorghe Nichita, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu.

       "La data de 22 mai 2015, în termenul legal prevăzut de art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, a fost emis Ordinul Prefectului judeţului Iasi privind constatarea suspendării de drept a exercitării mandatului de primar al Municipiului Iasi de către domnul Gheorghe Nichita, pe durata existenţei măsurii preventive a arestului la domiciliu. Grupul de lucru constituit la nivelul Instituţiei Prefectului judeţului Iasi, analizând documentele comunicate de către instanţă (Curtea de Apel Bucureşti) precum şi prevederile legale aplicabile, a constatat că, în comunicarea adresată instituţiei prefectului, instanţa de judecată a înţeles să indice în mod expres aplicarea art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, articol care reglementează suspendarea de drept a mandatului de primar”, se arată în comunicatul semnat de prefectul Iaşiului Dan Cârlan.

      Totodată, prefectul de Iaşi recomandă secretarului Consiliului Local să convoace plenul consiliului pentru ziua de sâmbătă, pentru desemnarea viceprimarului care va exercita temporar atribuţiile primarului Nichita.

      Un nou viceprimar va fi desemnat, din rândul consilierilor, în locul viceprimarului social-democrat Mihai Chirica, care va prelua atribuţiile lui Nichita.

      Primarul Gheorghe Nichita este cercetat în arest la domiciliu din 8 mai, decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a înlocuit hotărârea Tribunalului Bucureşti de cercetare a edilului sub control judiciar, alaturi de Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în aceeaşi instituţie.

       Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale Iaşi, instituţie subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliţiei Locale îl ţinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.

       Pe 1 mai, procurorii DNA au dispus începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

       Alături de el au fost reţinuţi atunci directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

       Adina Samson, şef de serviciu în Primăria Iaşi, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească.

       Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din Primărie, pentru a-şi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

      În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi din cea de preşedinte al PSD Iaşi. Nichita a precizat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.

      Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.

sursa foto: http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/14315292/1/foto-iasi.jpg?width=630


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
CFR Călători: Mai multe trenuri vor circula în minivacanța de 1 Mai și Paște
CFR Călători a anunțat suplimentarea numărului de trenuri în peri...
 
MAE, avertisment pentru români în contextul conflictului dintre Israel și Iran
Alertă de călătorie și îndemn la precauție.
 
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
A fost adoptată Strategia Națională de Educație Financiară; are trei direcții de acțiune
Ministerul Educației a anunțat că Strategia Națională de Educați...
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
De la anul va intra în vigoare obligativitatea colectării textilelor. Prețul hainelor ar urma să crească
Ministrul Mediului a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, va intra în ...
 
Medic psiholog, despre consumul de droguri: Provoacă distrugere de neuroni și de sinapse
Un psiholog atrage atenția că marijuana comercializată la noi în ...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
POLITICA
 
Roman (PNL), atac dur la adresa PSD: Aceleași amenințări, șantaj, mizerie!

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
Obiceiuri banale care te îmbătrânesc fără să îți dai seama

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Cabana Negoiu, prima cabană montană construită în România
SIBIU
» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL HUNEDOARA
 
Candidatul PNL la CJ Hunedoara: Județul merită să fie condus de o echipă liberală vizionară

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL DOLJ
 
La Craiova se desfășoară, până pe 15 mai, o campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0