Tenismena Simona Halep a devenit cetățean de onoare al orașului Bușteni, fiind împroprietărită cu 500 mp de teren pe care-și poate ridica o locuință.
Sportiva, clasată în prezent pe locul 7 în ierarhia jucătoarelor profesioniste, a fost primită de Dragobete în stațiunea Bușteni cu pâine și sare și cu imense buchete de flori ce i-au fost oferite de către edilul stațiunii de pe Valea Prahovei, Emanoil Savin.
La sediul Primăriei, Simona a semnat și contractul de dare în folosință a terenului primit cadou, atribuit în baza ”Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Bușteni”. Campioana a fost așteptată și felicitată de către Alina Dumitru și Ionuț Iftimoaie, care sunt, de asemenea, cetățeni de onoare ai Bușteniului și care-i vor fi vecini Simonei.
”Sunt foarte impresionată de primirea pe care mi-a făcut-o domnul primar. Nu mă așteptam, îi mulțumesc foarte mult pentru ziua aceasta deosebită”, a declarat tenismena campioană.
Printre surprize s-au numărat și două torturi imense, unul sub formă de rachetă de tenis și celălalt reprezentând trofeul câștigat în turneul de la Doha.