Fondul Monetar Internațional pregătește înrăutățirea estimării privind creșterea economică a țării noastre. Mai mult, după cum spun economiștii, așteptările privind creșterea încasărilor din Taxa pe Valoarea Adăugată, sunt nerealiste.
Aproximarea privind încasarea din TVA este mult prea optimistă la a doua recalculare a rectificării bugetare și presupune ca în cele câteva luni care au mai rămas până la finalul anului să se înregistreze o creștere de peste 20% a încasărilor din TVA, a afirmat joi președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, în cadrul unei conferințe organizate de Fondul Proprietatea.
Și veștile proaste pentru Guvern nu se termină aici. Fondul Monetar Internațional este în plină acțiune de revizuire a estimărilor privind creșterea economică a țării noastre în acest an, și, bazat pe evoluțiile din ultimele luni, va revizui prognoza de creștere economică „către zona de 4-4,5%”, de la 5,1% în prezent, a spus joi reprezentantul rezident al FMI pentru România, Alejandro Hajdenberg.
Guvernul și-a alcătuit bugetul pe o estimare de creștere economică de 5,5%, inclusiv la recenta rectificare bugetară, iar o rată mai mică de creștere înseamnă venituri mai puține la buget și o probabilitate mai ridicată ca ținta de deficit bugetar să fie depășită.
Sursa photo: //www.google.ro/search?biw=1920&bih=894&tbm=isch&sa=1&ei=IQqRW5_sLofksAf174bQAg&q=tva&oq=tva&gs_l=img.3..0i10i1k1j0l9.14779.19042.0.19280.33.15.4.0.0.0.183.1376.0j11.11.0....0...1c.1.64.img..21.5.596.0..0i30k1j0i5i30k1j0i24k1j35i39k1.0.dNE9Qgff54w#imgrc=0x0B1NTf4N_nyM: