Experții consultați de cotidianul The New York Times, spun că denuclearizarea Coreei de Nord este un lucru greu de realizat iar etapele programului ar putea dura ani buni. Afirmația vine în contextul întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-Un.
„Ținând cont de amploarea programului atomic al Coreei de Nord, denuclearizarea țării ar putea fi cel mai problematic caz din istorie.” scrie publicația în articolul numit „Cele două etape necesare pentru dezarmarea reală a Coreei de Nord.”
Etapele sunt demontarea și distrugerea armelor nucleare, oprirea activităților de îmbogățire a uraniului, dezasamblarea reactoarelor, închiderea poligoanelor atomice, oprirea producției de combustibil pentru bombe cu hidrogen, permiterea inspecțiilor internaționale pe termen nedeterminat, distrugerea armelor biologice, distrugerea armelor chimice și distrugerea arsenalului balistic.
„Președintele SUA, Donald Trump afirmă că se întâlnește cu Kim Jong-Un în Singapore, întrucât liderul nord-coreean a semnalat intenția denuclearizării. Dar acest termen are sensuri diferite la Phenian și la Washington, iar în ultimele săptămâni Donald Trump a părut să se distanțeze de insistența inițială privind dezasamblarea instalațiilor și depozitelor nucleare înainte de a atenua sancțiunile impuse Phenianului. Fie că se întâmplă rapid, ori lent, sarcina denuclearizării complete, în mod verificabil și ireversibil, o sintagmă repetată de secretarul de stat Mike Pompeo, va fi enormă. Începând din anul 1992, Coreea de Nord a promis de mai multe ori că nu va testa, nu va fabrica, nu va depozita și nu va instala arme nucleare niciodată. A încălcat toate aceste promisiuni și a construit o rețea de instalații nucleare. Coreea de Nord are 141 de uzine pentru fabricarea și testarea armelor de distrugere în masă. Doar un singur complex – Yongbyon – principalul complex atomic nord-coreean, are o suprafață de peste 14 kilometri pătrați.” se arată în artticolul New York Times.
David A. Kay, expert în domeniul atomic, este de părere că rețeaua de armament nord-coreeană este prea mare pentru a fi dezasamblată de specialiști din exterior. Inspectorii occidentali ar trebui să monitorizeze operațiunea de eliminare a armelor , proces care va dura, chiar și așa, între câțiva ani și un deceniu și jumătate.
Sursa photo: //www.mediafax.ro/externe/the-new-york-times-denuclearizarea-coreei-de-nord-va-fi-o-sarcina-dificila-care-ar-putea-dura-multi-ani-17250953