Când temperaturile ridicate ne îmbie la cât mai multe ieșiri în natură, dispare cheful de stat în bucătărie ore în șir pentru a prepara mâncarea. Prin urmare îți propunem trei rețete de mâncăruri de vară, delicioase și ușor de pregătit.
Locul 3 – Dovlecei gratinați. Ai nevoie de:
4 dovlecei
3 căței de usturoi
o ceapă
3 ouă
60 grame de parmezan
100 mililitri de smântână lichidă
100 mililitri de lapte
ulei de măsline
sare și piper
Se curăță dovleceii și se taie fâșii lungi de aproximativ 2 cm grosime, se presară sare peste și se lasă într-o strecurătoare la scurs. Jumătate din cantitatea de dovlecei se taie cuburi și se pune la călit împreună cu ceapa tocată mărunt, usturoiul pisat și cu puțin ulei de măsline, până devin aurii. Separat se amestecă ouăle cu smântâna și cu laptele, apoi se condimentează cu sare și piper. Se mixează restul de dovlecei netăiați în amestecul de ouă și se adaugă peste compoziția din tigaie. Se unge o tavă cu ulei de măsline, se presară puțin parmezan și apoi de toarnă preparatul. Se presară parmezan și pe deasupra și se dă tava la cuptor pentru 20-25 de minute.
Locul 2 – Sufleu de roșii. Ai nevoie de:
4 roșii mari sau 8 roșii medii
3 ouă
30 de grame de unt
30 de grame de făină
o lingură de pastă de tomate
sare și piper
Se taie „capacele” roșiilor și se scobesc, se pune puțină sare în interiorul lor și se așează pe o farfurie cu partea scobită în jos pentru a se scurge. Conținutul lor se fierbe până se evaporă sucul. Untul se topit se amestecă cu făina, iar după omogenizare se adaugă conținutul roșiilor și pasta de tomate; se pune pe foc mic până se îngroașă și se condimentează cu sare și piper. Se separă albușurile de gălbenușuri, se adaugă gălbenușurile în sosul de roșii, și albușurile bătute spumă, după care se umplu roșiile, se așează într-o tavă cu unt și se dau la cuptor pentru 20-25 de minute.
Locul 1 – Carpaccio de somon cu lime și piper roz. Ai nvoie de:
600 grame de file de somon
2 bucăți de lime
40 grame de muguri de pin
10 grame piper roz
sare
50 mililitri ulei de măsline
Este una dintre mâncărurile de vară care pot fi pregătite în câteva minute. Se taie somonul fâșii subțiri și se așează pe o farfurie rece. Se răzuie coaja celor două limes și se stoarce zeama. Se adaugă mugurii de pin, uleiul de măsline și sarea și se amestecă foarte bine până se obține o pastă. Se ung feliile de somon cu compoziția rezultată și se presară piper roz. Înainte de servire, ornează farfuria cu frunze de salată verde.
Sursa photo: //www.google.ro/search?q=carpaccio+de+somon&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwinrujg6tLbAhXJKVAKHSq-BPQQ_AUICigB&biw=1920&bih=974#imgrc=dNGU78vDZ2tNlM: