Iulia Haşdeu poetă

HAŞDEU, IULIA

            Iulia Haşdeu a fost poetă româncă de limba franceză, fiică a lui B.P. Haşdeu şi a Iuliei Faliciu, româncă din Roşia Abrudului, soţia savantului (din 1864). S-a născut la 2 noiembrie 1869 cu o extraordinară înzestrare intelectuală.

            La doi ani şi jumătate recunoştea literele alfabetului şi memora poezii. La patru ani ştia să citească, vorbea nemţeşte şi franţuzeşte şi recita musafirilor poezii întregi, reproducea basmele auzite în casă. La vârsta de 8 ani trecea, cu dispensă de vârstă, examenele pentru patru clase şi lua concomitant lecţii de germană şi engleză, de canto şi pian; se iniţia în arta picturii. Tatăl său a trimis-o la studii în capitala Franţei, la Colegiul Sévigné. Aici, mica şcolăriţă, căreia în familie i se spunea Lilica, îşi va lua pseudonimul Camille Armand. De mică a început să scrie şi să ţină un jurnal intim.

            În Muzeul Memorial Bogdan-Petriceicu Haşdeu, din Câmpina, judeţul Prahova, în castelul medieval cu turnuri de veghe şi contraforturi de apărare pe care şi l-a construit Haşdeu după moartea fiicei sale, spre a se izola de oameni şi spre a comunica permanent cu iubita sa fiică este organizat un panou pe care sunt expuse câteva caiete ale Iuliei Haşdeu, cu desene şi poezii în franţuzeşte: Au bord de la mer (La ţărmul mării), Cousin au Cousine (Văr şi verişoară), Feuille verte de chêne (Frunză verde de stejar), Doine roumaine (Doină românească).

            În timpul studiilor pe care le face la Paris, Iulia Haşdeu reprezintă un fenomen prin vastitatea culturii ei.

            Copilăria şi-a petrecut-o în spaţiul de pe dealul Mihai-Vodă, din Bucureşti, tatăl său, B.P. Haşdeu, fiind numit în anul 1876, directorul Arhivelor Statului.

            Amintirile acestor ani vor reveni în timp ca un lucru deosebit de plăcut. La 8 ani, Iulia, cu dispensă de vârstă, pregătea în particular clasele gimnaziale. Urmăreau cu interes evoluţia Iuliei: August-Treboniu, Al. Macedonski.

            La unsprezece ani Iulia Haşdeu absolvă Liceul «Sf. Sava», iar la şaptesprezece ani îşi ia bacalaureatul la Sorbona. În paralel, a obţinut premiul întâi cu cunună şi la conservator, unde studia la clasa de canto, lecţii continuate şi la Paris.

            Pentru o vreme va locui împreună cu mama sa la Braşov. Vacanţele le petrecea la Braşov şi Câmpulung Muscel.

            La 1 octombrie 1881 avea să înceapă studiile la Liceul Sévigné din paris, clasa a III-a unde toate cele douăsprezece viitoare colege sunt mult mai în vârstă ca ea, iar printre profesori avea pe unul dintre marile celebrităţi filologice Michel Bréal (1832-1915) – lingvist francez, specialist în gramatica comparată, a limbilor indo-europene. Întemeietorul semanticii (ştiinţa care studiază sensul cuvintelor), ca disciplină lingvistică. De la Paris, va purta o intensă corespondenţă cu B.P. Haşdeu, acesta dându-i nenumărate sfaturi. Seară de seară ea face lecturi din: V. Hugo, Lamartine, Musset, George Sand, Shakespeare, monografiile despre Napoleon, basme din Petre Ispirescu, poezii din Vasile Alecsandri. A fost bursieră a statului român , cu 300 franci pe lună.

            De mersul studiilor Iuliei Haşdeu se interesau George Bariţiu şi I.L. Caragiale, respectând precocitatea ei. În perioada studiilor , B.P. Haşdeu va face mai multe călătorii la Paris, şi împreună cu Iulia în Europa.

            În 1886 era student la Sorbona, urmând să-şi ia licenţa în litere şi filozofie. A frecventat cursuri de educarea inteligenţei, seminarii de pedagogie , LʼÉcole des Hautes Études din Paris, Haşdeu urmărind pentru fiica sa un post la Inspectoratul Şcolar.

            Va susţine lucrări interesante despre Logica ipotezei, despre Herodot, în anul 1887.

            După examenul anului întâi , revine la Bucureşti, împreună cu mama sa. Tatăl său află despre preocupările ei literare.

            În epitaful publicat în «Revista nouă», Ionescu-Gion făcea Iuliei Haşdeu un amplu portret fizic şi intelectual: „Cel ce scrie aceste rânduri a văzut-o în iulie 1887 la Curtea de Argeş. Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subţire şi mlădioasă, cu ochi umezi de zglobia fericire, prietenoasă şi glumeaţă, fără umbră de chochetărie, înflăcărându-se în orice discuţie în care idealul şi arta erau în joc, lăsând în urmă pe părintele său în glume şi în săgeţi curtene, cunoscând toate chestiunile ce se ridicau în conversaţie, cu toate şi în toate respirând viaţa şi puterea minţii în cea mai spendidă a lor arătare. Cine ar fi crezut atunci că-n pieptul ei cocea răul care nu iartă”.

            Din cauza efortului intelectual suferă o gravă anemie. Starea sănătăţii începea să se agraveze; lipsea de la cursuri, cu toate că medicii români şi străini consultaţi dădeau asigurări că anemia nu va evolua. În vara anului 1888 se încercă o cură inutilă în Elveţia. Oboseala drumului în ţară spre Agapia, contribuie la sfârşitul vieţii Iuliei Haşdeu la 17/29 septembrie 1888, ora unu şi jumătate, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu, din Bucureşti.

            Poetă, prozatoare, dramaturgă, pictoriţă, traducătoare, pasionată a muzicii, Ilia Haşdeu reprezintă pentru cultura română un moment relevant de spiritualitate, perfecţiune, sete de ideal, încredere în viaţă şi în sine. Astfel, nota la 15 decembrie 1885: „Vreau să înving şi sunt sigură că voi reuşi. Şi când voi fi trecut prin primejdiile vieţii, în puritatea mea nepătată, Gloria-mi va fi cu atât mai mare, încât va trebui să mă înving înainte de toate pe mine însămi, şi voi învinge”. Dar, n-a fost să fie aşa. De-a lungul timpului, au apărut lucrările Iuliei Haşdeu – în limba franceză sau în traducere, monografii şi studii despre viaţă şi activitate.

            Efortul lui B.P. Haşdeu a fost însoţit de-a lungul timpului, în încercarea de a pune în circulaţie opera unui scriitor de 18 ani de G.I.Ionescu-Gion, în Portrete istorice (Editura Librăriei, H. Steinberg, Bucureşti, 1894), George Ionescu-Gion (1857-1904) istoric şi publicist, ales membru correspondent al Academiei Române, în Secţiunea literară, iar la Secţiunea istorică Dimitrie Onciul (1856-1923), A.D. Xenopol (1847-1920) la 1/13 aprilie 1889; Crina Decuseară-Bocşan, Camille Armand, Pseudonimul Iuliei Haşdeu – o interesantă monografie (Editura Litera, Bucureşti, 1974); Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ediţie îngrijită şi prefaţată de Crina Decuseară-Bocşan; traduceri de B.P. Haşdeu, Ciprian Doicescu, Traian Demetrescu, Monica Pillat, Victoria Ana Tăuşan, Crina Decuseară-Bocşan (Editura Minerva, Bucureşti, 1988); Poezii (Editura Miracol, Bucureşti, 1997), cu o prefaţă semnată de Florentin Popescu.

            Iulia Haşdeu, era cunoscută, în unele cercuri de intelectualiale timpului, devenind un miracol. Aşa se explică faptul că la moartea ei un mare poet francez ca Sully Prudhomme (1839-1907; premiul Nobel, 1901), i-a închinat versuri. De asemenea, Al. Vlahuţă a scris şi el o emoţionantă elegie. În 1902, B.P. Haşdeu avea să o piardă şi pe a doua Iulie – soţia, pentru ca la 23 august 1907, oele 11:45 a.m. să se prăbuşească de pe pisc uriaşul stejar care înfruntase viscole şi furtuni, după ce devenise membru al mai multor academii, spre Gloria ştiinţei şi culturii româneşti: Academia Română, 1877; Academia literară din Belgrad, 1879; Academia de lingvistică din Paris, 1882; Academia de ştiinţe din Rusia, 1883; Societatea Italiană de filologie Romanică, 1885; Academia de Ştiinţe din New York, 1895. La îmnormântarea savantului, istoricul A.D. Xenopol avea să scrie: „Un geniu şi un vizionar al neamului sfârşeşte în izolare totală şi indiferenţă, neînţeles de o vreme cu cerul prea jos pentru aripile lui prea mari”.

            Iulia Haşdeu a reprezentat una dintre marile speranţe ale literaturii şi culturii române.

            OPERA: Quelques poesies posthumes, Bucureşti, 1888; Oeuvres posthumes (opere postume), 3 volume, 1889-1890; Scrieri alese, 1988; Poezii, 1997; Sanda, nuvelă, 1904; Domnişoara Ursuză (traducere de B.P. Haşdeu), 1970; Prinţesa future, basme şi povestiri…prezentate copiilor de Crina Decuseară, 1972; Documente şi manuscrise literare, III, (editată de Paul Cornea, Elena Piru, Roxana Sorescu), 1974; Versuri. Proză. Corespondenţă (ediţie îngrijită de Crina Decuseară-Bocşan), 1976.

Sursa foto: http://1.bp.blogspot.com/-5FTbHiKPN0M/Tmk-JnGrKvI/AAAAAAAABQ8/oj_PZs9kBH0/s320/Castelul%2BIulia%2BHasdeu%2B-%2Bportretul%2BIuliei%2Bsemnat%2Bde%2BD%2BMaillart%2Bin%2B1889%2Bla%2Bun%2Ban%2Bdupa%2Bmoartea%2Bei.jpg